Să onorăm tradiţia şi să reconstruim excelenţa Școlii Româneşti de Psihologie.

HomeEvenimente

Evenimente

Concluzii ale Rezoluției celei de-a XV-a conferințe naționale a Asociației Psihologilor din România

Asociația Psihologilor din România a avut cea de-a XV-a conferință națională organizată la Constanța (cu sprijinul Universității „Ovidius” din Constanța), între 2-4 iunie 2023, având ca temă „Psihologia în era digitalizării”.

Prima conferință națională a APR a fost organizată în 1966, adică acum 57 de ani, puține organizații profesionale având așadar o asemenea tradiție științifică. La conferință au participat aproximativ 700 de persoane (specialiști psihologi, studenți și specialiști din domenii conexe), acoperind toate domeniile importante ale psihologiei. Invitații speciali din străinătate au fost personalități de referință ale psihologiei mondiale, iar psihologii români, consacrați sau la început de carieră, care au avut lucruri importante de comunicat, în urma selecției riguroase a comitetului științific, s-au exprimat în prezentări, simpozioane și workshop-uri.

Membrii conducerii APR, alături de participanții la conferință, au formulat o Rezoluție, din care punctăm câteva informații și concluzii de interes mai larg pentru societate:

1. Psihologia este știința care se ocupă prin cercetare riguroasă de mintea și răspunsurile psihologice (subiectiv-emoționale / cognitive / comportamentale / psihobiologice) ale oamenilor, generând în aceste proces cunoștințe (competențe).

2. Cunoștințele (competențele) generate de știința psihologică se diseminează apoi prin educație/formare (tradițională și non-tradițională) și se utilizează apoi eficient și în siguranță în practica psihologică diversă (de exemplu clinic-sănătate; organizațional-industrial; educațional etc.).

3. Suntem extrem de îngrijorați că autorități neinformate expun oamenii la riscuri majore (amplificând obscurantismul și tensiunile sociale) prin:

  • Crearea unor ocupații care își asumă competențe psihologice – angajând apoi educație specifică și servicii către oameni – care nu sunt ancorate în știința psihologică și/sau care se dobândesc prin demersuri îndoielnice din punct de vedere academic-profesional, inclusiv care se bazează pe fragmente de competențe coerente, dar insuficiente unor servicii de calitate (de exemplu, consilier de cuplu, de dezvoltare personală etc.).
  • Crearea unor ocupații bazate pe pseudoștiință (de exemplu, astrologie, numerologie), care apoi sunt angajate în diverse domenii ca alternative la psihologie sau medicină (sau la alte științe).

4. Pentru a elimina aceste riscuri, APR este dispusă să-și asume discuții responsabile cu autoritățile implicate, pentru corectarea situațiilor prezente și prevenirea unora viitoare, ținta fiind protejarea oamenilor.

5. De asemenea, APR înțelege temele majore ale societății de astăzi și va încuraja major:

  • Întărirea profilului științific al profesiei de psiholog (educației/formării și intervențiilor psihologice), pentru a proteja oamenii și societatea în fața activismului pseudoștiinței și obscurantismului.
  • Integrarea dintre psihologie și tehnologie.
  • Medierea relației dintre tehnologie și societate, prin definirea contextului etic și de acceptabilitate psihosocială a acesteia.
  • Accentuarea elementelor de prevenție și de bunăstare/dezvoltare-optimizare, alături de elementele clasice de psihodiagnostic și de intervenție/tratament.
  • Tratarea sănătății mintale, în general și în contexte specifice (de exemplu, organizații, educație etc.), ca prioritate a lumii actuale.
  • Abordarea unor probleme globale (de exemplu, pandemii, război, schimbare climatică, fakenews etc.), care implică major psihologia (comportamentul/decizia) oamenilor.
  • Abordarea fenomenelor psihologice într-o paradigmă a complexității, angajând abordări multi-/inter-/trans-disciplinare, cu scopul unor progrese potențial mai rapide.

6. Premiul de referință al APR – „Premiul Nicolae Mărgineanu” – a fost conferit profesoarei UBB Aurora Szentagotai, pentru realizări deosebite în domeniul psihologiei pozitive (https://news.ubbcluj.ro/premiul-nicolae-margineanu-al-asociatiei-psihologilor-din-ro mania-a-fost-conferit-profesorului-ubb-aurora-szentagotai/).

7. Următoarea conferință națională este planificată în 2025 la Chișinău – ca mesaj de colaborare și de suport pentru comunitatea psihologilor și de susținere pentru drumul european al Moldovei – în colaborare cu Universitatea de Stat din Moldova. Asociația Psihologilor din România (APR – http://www.apsi.ro) este cea mai veche și cea mai complexă organizație profesională a psihologilor din România, având rolul de a stimula psihologia ca știință și de a asigura legătura bidirecțională cu practica psihologică, în scopul evoluției științei psihologice și profesiei de psiholog (cu toate specializările sale).